Epava navei Sulina, descoperită în Marea Neagră. Povestea tragică a flotei române

24-Iunie-1939-Lansarea-la-apa-a-navei-Sulina

Pe data de 22 Septembrie 2014 prestigioasa publicație britanică Daily Mail anunța că o echipă de scafandri ruși a descoperit în Marea Neagră epava navei “SMR Sulina” ce a aparținut flotei române, scufundată prin torpilare în cel de-al Doilea Război Mondial. La bordul epavei a fost identificată o sticlă ce conținea, bine conservate, câteva boabe de cafea pe care scufundătorii nu s-au ferit să le consume, preparându-și o cană de cafea fierbinte. Epava amintește povestea tragică a flotei române în timpul marelui război, precum și datoriile neachitate României de către Germania, fostul său aliat.

La începutul anului 1941 flota Serviciului Maritim Român număra 16 unități navale, puse la dispoziția nevoilor de război ale țării. Numărul mic de nave de care dispunea Marina Militară a impus, încă înainte de intrarea țării noastre în război, utilizarea unor nave ale Serviciului Maritim Român (SMR) la pregătirea sistemului defensiv al litoralului românesc prin instalarea unor baraje de mine.

Primele vapoare comerciale trecute în subordinea Diviziei de Mare au fost cargoul “Durostor” și remorcherul “Aurora”, urmate la scurt timp de pasagerele “Dacia” și “Regele Carol I” ale căror punți principale permiteau instalarea șinelor de lansare a minelor până la extrema pupa.

După izbucnirea ostilităților în Marea Neagră, pe lângă executarea sistemului de apărare a coastelor maritime românești, o altă misiune importantă în care au fost implicate aproape toate navele flotei maritime de comerț, a fost organizarea de transporturi pentru aprovizionarea navelor germane și a trupelor de uscat ce acționau în flancul drept al frontului de Est. În consecință, la 20 Octombrie 1941, statul român prin Subsecretariatul de Stat al Marinei, Serviciul Maritim Român în calitate de armator, pe de o parte și Statul German, Kriegsmarine, reprezentată prin MarineGruppenKommando Sud, în calitate de beneficiar pe de altă parte, s-a încheiat contractul de închiriere cu Numărul 11011, prin care, statul român închiria, numai pentru porturile accesibile vaselor din Marea Neagră, inclusiv Istambul, navele: “Ardeal”, “Peleș”, “Suceava”, “Carpați”, “Oituz”, “Sulina”, “Cavarna” și “Danubius”, valabil pe durata ostilităților din Rusia, fiecare dintre părți având obligația de a-l denunța pentru fiecare navă în parte cu un preaviz de 10 zile.

Germania a garantat pentru fiecare navă pierdută

Conform Art.2 din contract, navele închiriate puse la dispoziția utilizatorului în porturile unde se găseau în acel moment puteau transporta provizii necesare armatei, muniții, benzină în butoaie, alte mărfuri, captură de război, trupe, trăsuri și aparate, răniți și prizonieri.

Serviciul Maritim Român (SMR) închiria aceste nave cu tot cu materialul, combustibilul și echipajul, pe care Statul German își lua obligașia să nu-l înlocuiască total sau în parte cu alt echipaj străin și de a nu schimba pavilionul național al navelor. Toate cheltuielile, plata echipajelor, primele de asigurare ale acestora, taxele, reparațiile ș.a. erau suportate de MarineGruppenKommando Sud. În caz de pierdere parțială a vreunui vas, survenită în timpul executării contractului, prin orice risc de navigație, risc de război (aici fiind inclusă și scufindarea sau avarierea din ordinul comandantului, pentru ca nava să nu cadă în mâinile inamicului) sau sabotaj, statul german era obligat să aducă vasul la starea inițială. În caz de pierdere totală provocată de una din cauzele de mai sus, acesta trebuia să înlocuiască, cel mai târziul la un an după încheierea păcii, nava pierdută cu o navă similară, de egală valoare, vechime, tonaj, tip, clasă ș.a. În ceea ce privea pierderea totală a unei motonave, așa cum era “Sulina” (dotată cu camere frigorifice de ultimă generație), statul german își lua obligația ca în termenul fixat mai sus, să construiască și să restituie armatorului, același tip de motonavă, dar în stare nouă.

Navele românești, scufundate una câte una

Din nefericire evoluția evenimentelor a făcut ca nici una din aceste clauze să nu mai poată fi respectate. Începând cu luna Octombrie 1941 s-a trecut la organizarea și efectuarea transporturilor de aprovizionare a frontului din Ucraina. Datorită activității intense a submarinelor sovietice, operațiunile de transport și convoaiele se desfășurau greu și sub incidența unei mari doze de risc. Acestea au fost misiunile care au dus la pierderea majorității navelor comerciale românești sau la avarierea celor care au reușit să scape ca prin minune. Prima navă românească de transport din seria tragicelor dispariții ce au urmat a fost vaporul mixt “Peleș” care, torpilat la 5 August 1941, s-a scufundat la Burgas, aproximativ 1/2 Mn de Baia Kaptan. Pe 17 Decembrie 1941 un convoi format din navele “Ardeal” și “Oituz”, însoțit de nave bulgărești a fost atacat de submarine între Burgas și Varna. Ulterior, la Cap Emine, cargoul “Oituz” a fost lovit de o torpilă și cu mare greutate a navigat până în portul Varna. La începutul lunii Decembrie 1941 cargoul “Carpați” a intrat într-un baraj de mine necunoscut, reușind totuși să se salveze, în schimb motonava “Cavarna” a fost complet lipsită de șansă lovindu-se de o mină în fața Burgasului unde s-a și scufundat.

SMR Sulina lovită în zorii zilei de o torpilă rusească

Sovieticii minau continuu rutele de marș și atacau cu submarine navele românești și germane, transformând misiunile flotei maritime în adevărate misiuni de sacrificiu, soldate cu o serie de evenimente tragice. În aceste condiții, în dimineața zilei de 29 Mai 1942, a fost torpilată și scufundată motonava“Sulina”. Explozia a provocat moarte marinarilor Hârșă Petre, Bobăneasa Ion și Jitoiu Vasile, ceilalți reușind să se salveze. Nava s-a scufundat la orele 09:55, Latitudine 46°28′ N, Longitudine 30°53′ E, coordonate ce indică poziția în dreptul regiunii Odesa, Ucraina, pe un fund de 22 metri adâncime.

Construită în 1939 la șantierele navale de la Palermo, Italia, motonava “Sulina” echipată cu un motor FIAT Diesel în 2 timpi ce dezvolta 2400 CP, a fost înmatriculată de Căpitănia Constanța pe data de 7 Mai 1940 primind Matricola 40. Sulina a avut și trei surori, navele “Mangalia”, “Balcic” și “Cavarna” toate construite în perioada 1939-1940 în Italia la șantierele navale Palermo.

Germania nu și-a achitat datoriile față de România după război

La toate acestea trebuie adăugată și pierderea celor trei nave ale Serviciului Maritim Român în timpul desfășurării “Operațiunii 6000” fiind vorba de: nava “Romania” bombardată în rada Kersonezului la 11 Mai 1944, nava “Durostor” lovită de aviația de bombardament sovietică la 70 km N-V de Sevastopol, nava “Danubius” scufundată în aceleași condiții în rada portului Kersonez. Din nefericire pentru aceasta din urmă, sinistrul s-a produs atât de repede încât nici măcar un membru al echipajului nu a putut fi salvat. În sfârșit, după 23 August 1944, în noaptea de 1-2 Septembrie, cargoul “Oituz”, aflat în dana 21 a Portului Constanța, a fost torpilat de un submarin german și s-a scufundat.

Astfel, la finalul celui de-al doilea mare război pentru reîntregirea României, majoritatea navelor care purtaseră pe mări și oceane însemnele Serviciului Maritim Român, zăceau pierdute în adâncurile Marii Negre, iar Germania a uitat să-și respecte contractul și să înlocuiască navele scufundate cu unele noi, după terminarea războiului invocând desigur “întoarcerea armelor” și deci suprimarea înțelegerilor contractuale.(D.I.)

Sursa 

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply